Programul săptămânal al comunității

La fel cum era în timpul anilor de învățământ când eram mai tineri, tot așa avem un program săptămânal în cadrul Wisdom Academy.

Programul ne oferă o structură lejeră, cu ajutorul căreia să putem ține firul întins cu studiul și practica înțelepciunii, așa cum este predată în sistemul semințelor.

Sesiunile săptămânale au rolul de a stimula micro-învățarea. Statistic vorbind, s-a descoperit că peste 90% din participanții la cursurile on-line din ultimii ani, preferă micro-învățarea în grup. Iar rata de succes a implementării crește la aproape 85% față de 3% cât este când un student parcurge pe cont propriu un program.

Astfel că am pus la punct un program săptămânal care fix asta face, te ține conectat cu sistemul semințelor și te ajută să-l implementezi în sesiuni scurte, fără să intre peste programul de muncă, sau de weekend.